Mierea de facelia este deschisă la culoare și cristalizează greu; cea de muștar se întărește repede și capătă textură cremoasă; mierea de hrișcă este închisă și are aromă puternică; cea de trifoi este deschisă, foarte dulce și cristalizează rapid. Deosebirile țin de culoare, de gust și de viteza de cristalizare, iar toate pornesc de la planta din care albinele au cules.
Descrierile de mai jos urmează informațiile din paginile de produs ale magazinului seminte-facelia.ro, care vinde sămânța acestor plante și notează, pentru fiecare, cum arată mierea obținută. Ele le sunt utile apicultorilor care își descriu sortimentele și cumpărătorilor curioși să afle la ce să se aștepte de la un borcan de miere monofloră. Despre efecte asupra sănătății textul nu spune nimic, fiindcă nu acesta este subiectul.
De ce diferă mierea de la o plantă la alta
Nectarul nu este același la toate speciile. Fiecare plantă îl produce cu însușiri proprii, iar acestea se regăsesc în miere sub forma culorii, a aromei și a felului în care mierea se comportă în timp. O miere se numește monofloră atunci când provine predominant de la o singură specie, lucru posibil numai dacă acea specie domină, în perioada culesului, zona în care zboară albinele. De aceea mierea monofloră se leagă strâns de culturile semănate pe suprafețe compacte.
Mierea de facelia: deschisă și lentă la cristalizare
Pe seminte-facelia.ro, mierea de facelia este descrisă ca având culoarea mierii de tei și un gust dulce, plăcut. Trăsătura care o desparte de celelalte trei este cristalizarea lentă. Pentru apicultor, asta înseamnă că mierea rămâne fluidă mai mult timp după extragere și poate fi pusă în borcane fără grabă. Pentru cumpărătorul care preferă mierea lichidă, este un argument practic.
Planta din spatele ei, Phacelia tanacetifolia, rămâne înflorită circa 35–45 de zile și, potrivit furnizorului, secretă nectar toată ziua, inclusiv în zilele călduroase din iulie. O înflorire lungă, pe o suprafață semănată compact, ușurează obținerea unei mieri în care facelia să fie sursa dominantă.
Mierea de muștar: galbenă, cremoasă, grăbită
Mierea provenită de la muștarul alb are, de obicei, o culoare între galben deschis și galben-muștar și o textură cremoasă. Aroma este intensă imediat după extragere și se atenuează cu timpul, astfel că același lot poate fi perceput diferit la o lună și la șase luni.
Particularitatea ei este cristalizarea. Ca și mierea de rapiță, cea de muștar tinde să se întărească repede, motiv pentru care se recomandă extragerea ei imediată. Păstrarea la întuneric încetinește procesul. Apicultorul care o vinde are tot interesul să explice acest comportament pe etichetă sau la tarabă, ca un borcan întărit să nu fie luat drept semn de calitate slabă.
Mierea de trifoi și cea de măzăriche: deschise și foarte dulci
Mierea de trifoi are o culoare deschisă, spre chihlimbar deschis, o aromă delicată și un gust foarte dulce. Cristalizează rapid, la fel ca cea de muștar, însă fără aroma pronunțată a acesteia.
Are și o particularitate de etichetare: rareori este complet monofloră. Lângă trifoi cresc multe alte plante care înfloresc în același timp, iar albinele nu fac deosebirea pe care o face eticheta. Un apicultor atent descrie un asemenea sortiment cu prudență, mai ales când trifoiul nu a fost semănat în cultură compactă.
Mierea de măzăriche seamănă mult, potrivit site-ului, cu cea de trifoi. Cele două plante sunt leguminoase și pot ajunge în același amestec melifer semănat pe o parcelă, caz în care mierea lor nu mai poate fi despărțită.
Mierea de hrișcă: închisă și cu personalitate
La polul opus față de facelia se află hrișca. Mierea ei este închisă, de la galben închis până la maro închis cu nuanțe roșiatice. Aroma este înțepătoare, cu note de melasă și de malț, iar gustul persistă. Este o miere care nu lasă loc de indiferență: unii cumpărători o caută tocmai pentru intensitate, alții o ocolesc din același motiv.
Hrișca înflorește din iunie până în septembrie, deci acoperă o parte a verii în care alte surse de cules s-au încheiat. Apicultorii interesați de acest sortiment pot semăna cultura în apropierea stupinei; magazinul are în ofertă semințe de hrișcă, prezentată ca plantă meliferă anuală, cu o normă de 60–70 kg la hectar.
Cele patru sortimente, puse alături
- Culoare: facelia și trifoiul dau mieri deschise, muștarul una galbenă, iar hrișca una închisă, spre maro.
- Gust și aromă: dulce și plăcut la facelia, foarte dulce și delicat la trifoi, intens la extragere la muștar, înțepător și persistent la hrișcă.
- Cristalizare: lentă la facelia, rapidă la muștar și la trifoi.
Pentru hrișcă, descrierea de pe site nu insistă asupra vitezei de cristalizare, așa că lista o lasă deoparte la acest capitol. O comparație cinstită cuprinde numai ce se poate susține cu o sursă.
Sortimentul se hotărăște la semănat
Ce miere ajunge în borcan depinde de ce înflorește în jurul stupinei și când. Fiecare specie are fereastra ei. Facelia ajunge la flori la circa două luni de la semănat și poate fi semănată din martie până în august, deci apicultorul îi poate muta înflorirea în luna dorită. Hrișca înflorește din iunie până în septembrie. Muștarul alb are o înflorire mai scurtă, de 20–30 de zile, în intervalul iunie–septembrie.
Un apicultor care vrea două sortimente distincte are nevoie de două culturi care să nu înflorească în același timp, altfel albinele le amestecă. O cultură de facelia semănată în martie, cu flori în mai, urmată de o hrișcă de vară, este un exemplu de asemenea eșalonare. Rezultatul nu poate fi promis: vremea din zilele de cules și flora spontană din zonă cântăresc la fel de mult ca planul de semănat.
Pentru cei care își descriu mierea la vânzare, regula de bun-simț este să scrie pe etichetă ceea ce se poate susține: planta dominantă, culoarea, felul în care cristalizează. Pentru cei care seamănă, sămânța de facelia din soiul Stala, certificată C1 și netratată, precum și semințele celorlalte melifere anuale se găsesc pe seminte-facelia.ro, împreună cu descrierea fiecărei specii. Lectura acestor fișe înainte de semănat arată din timp ce fel de miere poate ieși din cultură.
