Citezi corect atunci când redai cuvintele autorului exact așa cum au fost spuse sau scrise, le pui între ghilimele și arăți cine este autorul și unde poate fi găsit fragmentul. Dacă oricare dintre aceste trei lucruri lipsește, citatul se transformă într-o aproximare, iar cititorul nu mai are cum să verifice nimic.
Regulile nu sunt complicate, dar se uită repede. Un student care scrie o lucrare, un jurnalist care redă o declarație sau un om care pune un gând frumos într-o prezentare face, de fapt, același gest: împrumută vocea altcuiva. Cum o împrumuți contează la fel de mult ca ce împrumuți.
Ce înseamnă, concret, să citezi un text
A cita înseamnă a reproduce un fragment din lucrarea altcuiva, fără modificări, pentru a susține o idee a ta. Fragmentul rămâne al autorului, iar tu îl folosești ca dovadă, ca exemplu sau ca punct de plecare pentru comentariu. De aceea citatul nu înlocuiește argumentul tău, ci îl sprijină.
Diferența față de parafrazare e simplă. Când parafrazezi, spui ideea cu cuvintele tale și nu mai folosești ghilimele, dar tot trebuie să numești sursa. Când citezi, păstrezi formularea originală, virgulă cu virgulă, și o marchezi vizibil.
Cele trei elemente de care nu te poți lipsi
- Textul exact. Fiecare cuvânt, inclusiv ordinea lor, rămâne cum a fost. Dacă ai o îndoială, mergi la sursă și copiază de acolo, nu dintr-un site care repetă același rând.
- Marcajul vizibil. Ghilimelele, sau un bloc separat de restul paginii pentru fragmentele lungi, arată cititorului unde se termină vocea ta și unde începe a autorului.
- Atribuirea. Numele autorului, titlul lucrării și, când se poate, pagina, anul sau data discursului. Fără ele, citatul rămâne o frază fără adresă.
Cum folosești ghilimelele în limba română
În românește se folosesc ghilimelele de tip „jos-sus”, adică deschise jos și închise sus, ca în exemplul următor: „Vorba dulce mult aduce”. Nu se folosesc ghilimelele drepte de la tastatură, pentru că ele arată diferit în fiecare program și nu sunt cele recomandate de normele limbii.
Dacă în interiorul unui citat apare alt citat, acesta din urmă se pune între ghilimele franțuzești, ca în construcția „Profesorul a spus: «Rețineți regula asta», iar apoi a trecut mai departe”. Semnele de punctuație care aparțin propoziției tale vin după ghilimelele de închidere, iar cele care aparțin citatului rămân înăuntru.
Cum scurtezi un citat fără să-l denaturezi?
Uneori ai nevoie doar de o parte dintr-un fragment lung. Ai voie să tai, cu condiția să marchezi tăietura și să nu schimbi sensul. Se folosesc trei puncte între paranteze drepte, adică […], în locul părții omise.
Ia un exemplu închipuit: o directoare de școală spune într-un interviu „Elevii au nevoie de somn, de mișcare și de un program stabil, iar fără ele nu se pot concentra la clasă”. Dacă păstrezi doar „Elevii au nevoie de […] un program stabil”, ai tăiat două elemente, dar ideea de bază rămâne. Dacă însă păstrezi „[…] nu se pot concentra la clasă”, ai făcut-o să pară că i-a învinuit pe elevi, ceea ce nu a spus. Regula practică: după tăiere, citește fraza rămasă și întreabă-te dacă autorul ar semna-o.
Dacă adaugi o explicație a ta în interiorul citatului, de exemplu o precizare despre cine este „el”, pune-o tot între paranteze drepte, ca să nu pară că aparține autorului.
Unde și cum treci sursa
Sursa poate fi trecută în trei feluri, în funcție de tipul textului. Într-un articol de presă sau pe un site, ajunge de obicei o formulare firească: „spune autorul în cartea sa”, „a declarat într-un interviu acordat unui ziar”. Într-o lucrare academică se folosește o notă de subsol sau o trimitere în paranteză, după regulile cerute de instituție. Într-o prezentare, numele și titlul lucrării pot sta pe același slide cu citatul.
Pentru o carte, datele utile sunt autorul, titlul, editura, anul și pagina. Pentru un articol online, autorul, titlul, numele publicației și data. Dacă nu găsești autorul, spune asta deschis, în loc să inventezi unul.
Greșelile care apar cel mai des
Cele mai multe probleme nu vin din rea-credință, ci din grabă. Iată cele care se repetă:
- citatul luat dintr-o colecție de pe internet, fără verificare, deși colecția nu indică sursa;
- cuvinte modernizate sau „îndreptate” de cel care citează, fără să spună că le-a schimbat;
- un autor ales la întâmplare pentru că „sună bine”, ceea ce se întâmplă mai ales cu frazele atribuite unor nume celebre;
- un citat scos din context, care ajunge să spună opusul a ceea ce a vrut autorul;
- ghilimele lipsă la un fragment copiat, ceea ce face ca textul altcuiva să pară al tău.
Despre ultima categorie, a frazelor puse în gura cuiva fără dovadă, ai mai mult de citit în articolul despre citatele atribuite greșit, unde se vede cât de mult poate trăi o atribuire falsă.
Un mic obicei care te scutește de erori
Când găsești o frază bună, notează imediat trei lucruri: textul exact, autorul și locul din care l-ai luat. Durează jumătate de minut și te scutește de căutări târzii, când nu mai știi dacă fraza era dintr-o carte, dintr-un discurs sau dintr-o postare. Dacă îți place să strângi fraze pentru uz personal, un caiet bine ținut face minuni, iar cine învață pentru examene va vedea imediat cât ajută o asemenea disciplină, la fel ca în materialul despre valoarea cunoașterii.
Întrebări frecvente
Pot cita din memorie?
Poți, dar mai întâi verifică. Memoria schimbă cuvinte fără să ne dăm seama, iar o frază reținută „cam așa” nu mai este un citat, ci o amintire. Înainte să o pui între ghilimele, găsește sursa.
Cât de lung poate fi un citat?
Nu există o lungime fixă valabilă peste tot, dar principiul e că citatul trebuie să fie doar cât are nevoie argumentul tău. Dacă fragmentul depășește câteva rânduri, îl poți așeza separat, ca bloc, iar dacă e și mai lung, mai bine îl rezumi cu cuvintele tale și treci sursa.
Trebuie să trec sursa și pentru o zicală populară?
Pentru proverbe și zicători anonime nu ai un autor de numit, dar e bine să spui că sunt proverbe sau expresii populare, ca să nu pară că le atribui cuiva anume.
